|
1. Pentru călătoria copiilor până la vârsta de 5 ani împliniți, dacă nu se cere loc separat, transportul este gratuit. La controlul în tren, persoana însoțitoare este obligată să facă dovada vârstei acestora.
2. Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 10 ani împliniți, sau pentru copii cu vârstă până la 5 ani pentru care se cere loc separat, se acordă următoarele facilități: • reducerea cu 50% a tarifului clasa I și a II-a la tren de persoane și a suplimentului de tren accelerat, rapid, intercity. La trenurile cu regim de rezervare, tariful tichetului de rezervare a locului se plătește integral; • pentru 2 copii care ocupă împreună un singur pat se plătește tariful unui singur supliment de pat. Dacă nu se cere pat separat pentru un copil nu se plătește suplimentul de pat (se admite un singur copil cu însoțitor de fiecare pat). În toate cazurile însoțitorii copiilor sunt obligați să facă dovada vârstei acestora. 3. Pentru grupurile de minim 20 de copii – inclusiv personalul didactic însoțitor, organizate prin inspectoratele școlare se acordă o reducere de 50% a tarifului la tren de persoane și a suplimentului de tren accelerat, rapid, la clasa a II-a.
|